Conexiunea dintre prezență, non-judecată și tipare

Articol publicat pe blogul ICF România, în data de 14 martie 2024.

Cel mai adesea, la începutul întâlnirilor de grup, am obiceiul să încep dialogul prin setarea celor câteva reguli de bază care ne vor asigura tuturor un spațiu eficient de învățare. Pornim de la întrebarea: „care sunt acele câteva aspecte asupra cărora avem nevoie să avem un acord colectiv, astfel încât să ne asigurăm un spațiu adecvat procesului de creștere și de învățare?”

Printre răspunsurile care se adună, deseori vin și acestea: prezență și non-judecată.

Două concepte care, pentru unii oamenii, sunt deja două stări integrate în a fi-ul lor, pentru alte persoane sunt „șantiere în lucru”, pentru alții sunt două noțiuni abstracte pe care, și dacă le înțeleg cognitiv, practic, nu prea știu cum să le realizeze.

La mine este „work in progress”. De ani buni și probabil pentru alți ani buni.

Contextul în care scriu astăzi despre aceste două noțiuni este în strânsă legătură cu beneficiile pe care prezența și non-judecată le generează atunci când vrei să aduci în conștient tiparele individuale sau colective care se manifestă într-un sistem.

Eu am o pasiune pentru observarea tiparelor și, în munca mea, am sesizat că extragerea și oglindirea tiparelor clientului (client individual sau colectiv) poate să fie unul dintre cele mai puternice instrumente de a facilita procesul transformațional al acestuia.

Deși tema acestui articol nu sunt tiparele, le voi defini scurt, ca să mă asigur că avem o înțelegere comună asupra cuvântului. Putem defini tiparul ca fiind un set de comportamente, gânduri și emoții repetate, care conduc la același rezultat.

Repetitivitatea este o caracteristică de bază – putem vorbi despre tipare doar în context de repetitivitate. O acțiune, un comportament izolat nu intră în această definiție. Tiparele cuprind o parte conștientă și o parte inconștientă. Cea mai mare parte a unui tipar se derulează la nivel inconștient. Ce este conștient, de cele mai multe ori, este finalul, rezultatul final.

De exemplu, amânarea sau mi se blochează mintea / vocea când sunt pe scenă. Dacă ne uităm la aceste exemple, ce vedem este că ele sunt „efecte”, sunt rezultantele unui demers anterior, care s-a produs în afara conștienței noastre. „Știu că amân, dar nu știu cum să nu o mai fac, am tot încercat” sunt cuvinte pe care le auzim frecvent, nu-i așa? 

Revenind la prezență și non-judecată, le consider două ingrediente esențiale în extragerea tiparelor existente și manifestate într-un sistem. Deoarece extragerea elementelor ce construiesc tiparul implică observarea atentă a ceea ce se manifestă în aici-și-acum, colectarea datelor factuale semnificative, absența interpretării personale. Cu alte cuvinte, prezență și non-judecată.

Cum spuneam deja, și prezența și non-judecata sunt niște noțiuni abstracte, aduse deseori în conversații în manieră conceptuală care, cred eu, nu servește cu adevărat la schimbarea calității vieții individului (persoană sau individ colectiv).

Ce mi-am propus prin acest articol este de fapt să traduc* cele două concepte într-o formă palpabilă, comportamentală, care sper să îți fie cu adevărat de folos, în cazul în care tiparele sau prezența și non-judecata sunt pe lista ta de arii de creștere și dezvoltare.

*Disclaimer: „traducerea” este personală și decurge din propriile mele experiențe.

Și, pentru că mi-am dat seama că uneori, ca să înțelegem un concept abstract, ne ajută să îl privim și din ceea ce NU este, vei găsi în scurtele liste de mai jos și ceea ce NU fac, nu doar ceea ce fac.

PREZENȚA

Iată câteva dintre comportamentele mele de prezență, ca abilitate, în contexte de coaching, training, orice alt context în care vreau să contribui la creșterea calității vieții acelui sistem.

1. Telefonul, laptopul, orice alt dispozitiv similar NU există pentru mine în acele momente.
2. NU mă gândesc la ce fac mai târziu, ce o face copilul meu, ce se mai întâmplă în alte locuri decât acesta.
3. Singurul spațiu care există pentru mine în acel moment este cel în care mă aflu.
4. Ce ascult cu adevărat: tonul pe care se vorbește, schimbările de atmosferă, de energie (cineva râde, mai mulți râd, cineva se răstește, altcineva vorbește foarte încet etc.), aud vocile care predomină conversațiile, aud atitudinile din care domină conversațiile; aud cine vrea să impună un punct de vedere (prin repetitivitatea unei idei și a intervențiilor persoanei respective); aud cine tace; aud/observ cine ar vrea să vorbească și nu își găsește locul.
5. Ce las să curgă (fără să intervin asupra): semnificația din DEX a cuvintelor; povestea povestită de client; cu alte cuvinte, conținutul.
6. Ce observ: pozițiile inițiale ale oamenilor (unde stau, cum stau); schimbările în pozițiile oamenilor pe parcursul conversației (de exemplu, o răsucire inconștientă a corpului, acoperind parțial cu spatele un coleg, atunci când ceea ce face sau spune el mă enervează / deranjează); contactul vizual între anumiți participanți sau, dimpotrivă, evitarea contactului vizual; gradul lor de angajament în conversație (se uită pe telefoanele personale, se duc să își facă o cafea, desenează/scriu în agendele personale o bună parte din timp).

NON-JUDECATA

Cum percep și trăiesc eu non-judecata, ca abilitate, în contexte de coaching, training, orice alt context în care vreau să contribui la creșterea calității vieții acelui context.

1. Punctul 5 de mai sus: NU poposesc asupra conținutului! Aș spune că judecata intervine atunci când nu ești de acord cu povestea celorlalți. Nu ești de acord înseamnă, de fapt, că experiența ta de viață e alta decât a vorbitorului și, în consecință, lentilele prin care vezi tu lumea sunt diferite. Dar nu e asta valabil pentru absolut noi toți? Chiar și atunci când trăim factual aceeași experiență (de exemplu, suntem la același curs), nu trăim, de fapt, fiecare, altă experiență? Conținutul este cel care atrage judecata. Judecata în bine sau în rău, dacă mi se permite exprimarea aceasta binară (umană, la capăt de linie). Judecăm și când gândim „wow, ce deșteaptă e ideea asta” și când gândim „ce proastă e ideea asta”. Ideea îți arată că operezi cu conținutul. Iar de aici, judecata curge șuvoi, precum Dunărea.
2. Aud ideile exprimate de interlocutor și nu le analizez, nu le trec prin filtrele gândirii mele. Mențin focusul pe punctele de mai sus și asta mă ține la distanță de a judeca / evalua oamenii și ideile exprimate.
3. Observ dinamicile manifestate în încăpere prin asociere cu caracteristici specifice culturilor organizaționale sau alte caracteristici de diagnoză – sunt termeni care mă ajută să rețin manifestările relevante pentru fractal, NU sunt termeni cu conținut de tipul „bine și rău”.
4. Susțin spațiul inclusiv prin credința care mă însoțește în permanență: este un spațiu de învățare, tot ceea ce se manifestă aici are rol de a ne susține și facilita creșterea împreună. Fiecare comportament individual ar putea fi o oglindă pentru  cineva care are nevoie acum de această oglindă.  

Aceasta este o lista scurtă, comportamentală, cu ceea ce mă ajută pe mine să extrag și să oglindesc tipare (ca seturi repetitive de comportamente, gânduri, emoții, nu un singur comportament repetitiv). Cu siguranță sunt multe alte lucruri de adăugat pe această temă, iar articolul de față poate fi o invitație la reflecție și, de ce nu, la a completa tu lista comportamentelor care ne pot susține în dezvoltarea abilităților de prezență și non-judecată. Și dacă ai citit până aici, îndrăznesc să cred că ai avut nevoie să o faci, poate chiar pentru a gestiona diferit un context în care te afli în prezent și care îți dă ceva bătăi de cap. Succes!

Moment de prezență: tipare în zborul unui stol de păsări