Sănătatea mintală azi

În urmă cu ceva timp, am primit invitația de a răspunde unui set de întrebări legate de sănătatea mintală a angajaților. Totul a pornit de la realitatea îngrijorătoare a societății de azi și, nu în ultimul rând, de la rezultatele unui studiu efectuat de Randstad România Employer Brand Research 2023, conform căruia 9 din 10 angajați își doresc programe de susținere a sănătății mintale și incluziunii, de la angajatori.

S-a conturat astfel un interviu, parte din el publicat în revista de la care am primit invitația.

Am decis să-l împărtășesc cu voi, în format integral, în ideea că, mai mult sau mai puțin, o să fie cuiva de folos.

Rezultatul studiului nu m-a surprins, realitatea este că mă întreb cum de nu vor 10 din 10 angajați. Pe de o parte. Pe de alta, mă întreb și eu, probabil ca mulți alții, cum de toate aceste cifre vorbesc despre mediul organizațional, despre spațiul urban și niciodată despre spațiul rural, despre stresul de la țară, despre stresul țăranului român.

Și astfel, mintea îmi zboară în copilărie, la bunicii mei… Am vie imaginea bunicului patern care în fiecare după-amiază, fără excepție, se întindea pe o pătură, la umbra unui copac. Uneori, făcea asta și seară târziu. Atunci, credeam că doarme. Cred că aveam 5-6 ani. Mult mai târziu, am înțeles că nu despre somn era vorba. Rebreanu este unul dintre cei care mi-a adus lumină. El spunea: ,,Când te simți apăsat de griji, de necazuri, de suferințe, privește cerul. Îți vei da seama că în imensitatea spațiului, tu ești o fărâmă de fapt. Și atunci ai să trăiești altfel suferința ta”. Ceva mai târziu, m-a marcat una dintre cele mai tulburătoare cugetări existente, cugetare ce i-a aparținut lui Kant: ,,Cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine”.

Kant explica: ,,Cerul înstelat deasupra mea… Ce sunt eu în spațiul ăsta? Ce sunt eu în sistemul solar? Dincolo de acest sistem este un alt sistem și altă galaxie, și altă galaxie. Și mă simt un nimeni. Dar vine legea morală, îmi restabilește demnitatea și îmi dă forța interioară. Eu sunt unic în acest univers tocmai prin legea morală.„

Ușor, ușor îmi răsună în minte cuvintele unuia dintre cei mai prețioși oameni din viața mea, Domnul Academician Constantin Bălăceanu-Stolnici: 

Ce legătură au toate acestea cu tema noastră? Desigur, au. Am aflat asta încă de când eram copil. Mai întâi de la părinții mei, apoi de la bunicii mei și, ceva mai târziu, de la profesorii mei.

În absența interacțiunilor bazate pe respect, încredere, bun simț și măsură sau în absența educației (în toate formele ei), putem să vorbim de se siguranță și încredere de sine? Sau de înțelepciune? Cu atât mai mult, putem să vorbim de sănătate și viață în armonie? Aș zice că nu.

Să ne întoarcem la tema noastră, sănătatea mintală a angajaților, (și nu numai), și la câteva aspecte importante.

SĂNĂTATEA MINTALĂ,  O PREOCUPARE CENTRALĂ A LUMII PREZENTE

Când vorbim despre sănătate mintală, vorbim, implicit, de boală mintală.

Cu alte cuvinte, în absența sănătății mintale, avem boala mintală. Cum să nu fim interesați de sănătatea noastră, de starea noastră de bine, de confortul nostru bio-psiho-socio-cultural?

Vă invit să aducem puțină claritate. Sănătatea şi boala sunt greu de definit, iar explicaţiile acestor stări de viaţă sunt complexe. Nu există o teorie generală care să le explice. Conform OMS, sănătatea este „starea de bine şi confort fizic şi psiho-social, în absenţa unei boli sau infirmităţi manifeste clinic”. Într-o accepţiune mai generală, sănătatea reprezintă o relaţie armonioasă între structurile şi funcţiile organismului uman. Acest fapt implică un echilibru şi o menţinere constantă a acestora, în condiţiile fluctuante ale mediului. Vorbim, așadar, de nevoia de adaptare flexibilă şi permanentă în orice condiții de viață.

Acum, dacă ne întoarcem la rezultatele studiilor nu doar din România, ci din întreaga lume, ne uităm la ceea ce presupune sănătatea mintală, respectiv absența ei și aducem în ecuație și condițiile de viață ale  momentului, este evident de ce tot mai mulți oameni sunt interesați de acest aspect. Indiferent de rolurile noastre, angajați sau angajatori, bunici, părinți, parteneri de viață sau copii, profesori sau elevi, medici sau pacienți etc., cu toții am fost, suntem și vom fi preocupați, cel puțin la nivel inconștient și subconștient, de starea noastră de bine (a se citi starea de sănătate); poate ce a crescut este gradul de aducere în conștient al acestei preocupări, care se traduce în cifrele din cercetarea menționată de dumneavoastră.

STRES GENERALIZAT DOAR ÎN RÂNDUL ANGAJAȚILOR SAU ÎN ÎNTREAGA SOCIETATE?

M-aș uita mai degrabă la om, la ființa umană a vremurilor, mai puțin la rolul său. După părerea mea, indiferent de rol sau de vârsta biologică, vorbim de un fenomen generalizat, vorbim de o civilizație, vorbim de o epocă.

Sănătatea și boala au un caracter mult mai larg decât cel strict circumscris la dimensiunea lor medico-psiho-biologică. Ca orice fapt uman, ele au în primul rând o semnificație antropo-culturală. Orice schimbare care privește persoana umană, ca trup sau ca suflet, este percepută și trăită de aceasta, dincolo de alteritatea existentă, ca o experiență sufletească și morală. Alteritatea este percepută nu numai ca o ,,schimbare”, ci și ca o ,,înlocuire” prin care sănătatea sau starea de bine este înlocuită cu boala sau cu starea de rău ce se instalează în locul acesteia sau în interiorul ei. În felul acesta, între istoria medicală și cea culturală a ,,răului” se stabilește o relație directă, permanentă. M. Sendrail afirma că între istoria bolilor și istoria cilizațiilor există o relație directă. Fiecare civilizație își creează o patologie proprie, în funcție de legi, modele de gândire, valori morale și religioase. În mod egal și bolile concură la definirea unei culturi. Fiecare secol sau epocă istorică are stilul său patologic, așa cum are și stilurile sale culturale (M. Sendrail).

Dacă aruncăm o privire în evoluția speciei umane, cercetările de arheologie medicală și antropologică au dus la concluzia că în epoca paleoistorică erau foarte frecvente osteoartrozele cronice. Epoca hipocratică, ce inaugurează un model de gândire rațional-științifică a bolilor, subliniază caracterul procesual al evoluției clinice și, în mod special, dinamica periodică a bolilor (febrele, epilepsia, bolile psihice etc.). Evului Mediu îi sunt specifice pandemiile (pesta), dar și psihozele colective cu temă mistică, determinate de un mod de gândire închis, de o ,,gândire dublă” cu caracter antagonist, contradictoriu, care opunea credința creștină ereziilor legate de influența spiritelor malefice ale demonilor (ideea de posesiune demonică) asupra oamenilor. Pentru Renaștere este specifică o boală nouă, venită în Europa din America: sifilisul. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea apar bolile de pletora (apoplexia, obezitatea, guta). Epoca Romantică este legată de proliferarea ftiziei, febra somatică, dar și de începutul utilizării drogurilor stupefiante (eteromania, opiomania, hașișul) ca expresie a evadării omului în universurile imaginare. Secolul al-XX–lea schimbă complet modul de a gândi și de a acționa al omului și, odată cu acestea, și formele de manifestare a sănătății și bolii. Apar noi forme de suferință, în majoritatea lor legate atât de stilul de a exista al omului modern – neliniștit, suprasolicitat, aflat într-o permanentă neliniște a căutării, cât și de efortul de adaptare la o lume în continuă schimbare. În sfera patologiei își face intrarea un concept medical nou: sindromul general de adaptare, care se va impune în clinică prin bolile de stres. Asistăm la o proliferare necunoscută încă în istorie a bolilor psihice (nevroze, depresii, psihoze, diverse manifestări suicidare etc.). O nouă clasă clinică își câștigă locul în seria speciilor medicale: bolile psihosomatice. La acestea se adaugă bolile cardiovasculare, cancerul, SIDA, dar și boli specifice civilizației tehnologice. Dacă venim în prezent, la tot ceea ce se întâmplă încă de la începutul secolulului al-XX-lea se adaugă și efectele pandemiei și războiului care și-au pus amprenta sever asupra multor arii de viață ce îmbină personalul cu profesionalul.

Cum trebuie înțeleasă și interpretată această evoluție istorică, medico-culturală și morală a variațiilor stării de sănătate și a mobilității bolilor în societatea umană? Omul este o ființă neliniștită. El își caută permanent ,,liniștea” și ,,starea de echilibru”. Este o ființă oscilantă și nemulțumită care tinde către împlinire. El aspiră permanent către starea de echilibru și perfecțiune. Este o aspirație în care sunt concentrate atât idealurile moral-spirituale, precum și cele logice și sufletești. Aceasta a dus la dihotomia ,,bine/rău”. Binele este condiția stării de sănătate, de echilibru fizic, sufletesc și moral. Răul este ruperea unității și tulburarea stării de echilibru fizic, sufletesc și moral al omului. Răul este atât boala, cât și păcatul.

SENTIMENTUL DE INSECURITATE ȘI BOALA MINTALĂ

Când vorbim de impredictibilitate, de incertitudine sau de insecuritate de orice natură, vorbim implicit de stres, vorbim implicit de o probabilitatea ridicată de deteriorare a sănătății.

De ce a apărut acum un interes major pentru sănătatea mintală? Odată cu pandemia, omenirea s-a trezit brusc într-un context de viață fără precedent. Un context nou, sensibil, lipsit de soluții și total impredictibil. Efectele pandemiei au un ecou puternic în tot ceea ce implică calitatea societății, calitatea vieții colective și calitatea vieții individului. Iar dacă ne uităm în spațiul nostru geografic, pandemia nu a făcut altceva decât să accentueze o criză deja existentă într-o Românie extrem de fragilă.

În acest context, înțelegerea felului în care răspundem la stres este esențială. Desigur, există mai multe perspective, oricare dintre ele putând să ne fie de folos. Dacă privim, de exemplu, perspectiva neurofiziologică (triada formată din sistemul nervos autonom, sistemul endocrin și sistemul imunitar – Cacioppo, 1994), stresul poate fi considerat o constantă a existenței umane începând din perioada prenatală și până la sfârșitul vieții noastre. Creierul este programat să perceapă toate experiențele, să le traducă pe fiecare ca fiind negativă, neutră sau pozitivă urmând să reacționeze corespunzător. Dacă situația nu se rezolvă și individul este expus în continuare la agenții stresori, (în acești ultimi ani, în special pandemia și războiul), cu timpul pot apărea bolile psihice, cardiovasculare, endocrine etc..

Încă din primele luni de pandemie, au fost raportate creșteri îngrijorătoare ale tulburărilor anxioase, tulburărilor depresive majore, dar și un risc crescut de suicid. Considerând legătura strânsă dintre aceste tulburări și insecuritățile financiare, este posibil ca efectele pandemiei și războiului să determine un impact negativ asupra sănătății mintale pe termen lung prin prisma efectelor negative pe care le produce în economia globală. Desigur, impactul pandemiei COVID-19 și războiului asupra populației de orice vârstă, dar mai ales asupra copiilor și tinerilor este dificil de conceptualizat cu acuratețe, deoarece consecințele se pot manifesta pe termen lung și în mai multe domenii esențiale ale vieții, nu doar cel financiar.

IDENTIFICAREA PRIMELOR SEMNE DE BOALĂ

Cei mai mulți dintre noi utilizăm termenul de „sănătate mintală” atunci când vorbim despre absența unei afecțiuni psihice. OMS subliniază că sănătatea mintală este „mai mult decât absența tulburărilor mintale sau a dizabilității.”. O sănătate mintală optimă nu înseamnă doar să eviți bolile psihice, cât și să te îngrijești de fericirea și de starea ta de bine. Sănătatea mintală implică, așadar, o stare de bine în care fiecare persoană își realizează propriul potențial, poate face față tensiunilor normale ale vieții, poate lucra cu folos și productiv și este capabilă să contribuie la rândul ei la dezvoltarea comunității din care face parte.

Atunci când ne referim la bolile mintale, vorbim despre un concept vast, care cuprinde multe tulburări ce afectează modul în care simțim, gândim și ne comportăm. Fiecare dintre acestea are propriile simptome, însă o parte din aceste afecțiuni prezintă anumite simptome comune și o să dau câteva exemple care pot reprezenta și primele semne de avertizare: distanțarea de oamenii apropiați, renunțarea la activitățile obișnuite, apetit alimentar redus sau excesiv, insomnie sau hipersomnie, stare permanentă de oboseală, stare permanentă de tristețe, dificultatea sau imposibilitatea desfășurării activităților și sarcinilor de zi cu zi, lipsa speranței, stare de neajutorare, sentimente de confuzie, iritabilitate, furie, anxietate, spaimă, frecvente certuri cu membrii familiei, rănirea fizică a altor persoane sau auto-flagelarea etc.. În oricare dintre aceste situații, (nu trebuie să se manifeste toate), este impetuos necesar să consultăm un specialist.

CE ESTE DE FĂCUT

În primul rând, prevenție!

O să mă întorc la definiția dată de către OMS pentru ceea ce înseamnă sănătatea:  „o stare de bine fizic şi mental, de bunăstare socială, şi nu una caracterizată numai prin absenţa bolilor sau a infirmităţilor”. Rezultă că sănătatea nu este definită doar prin absenţa bolilor fizice sau mentale, ci şi ca o capacitate a omului de a stabili relaţii armonioase cu semenii săi şi cu mediul în care trăieşte. Sănătatea a reprezentat şi reprezintă o problemă a fiinţei umane, de care depind nu numai capacitatea omului de a se adapta şi de a acţiona în mediul său de viaţă şi de muncă, ci însăşi existenţa lui pe acest pământ.

Una dintre numeroasele probleme care preocupă omenirea în ultimele decenii este politica de mediu. Chiar dacă se vorbeşte mult despre ecologie şi despre educaţia ecologică, sănătatea mediului nu-l preocupă pe fiecare om în parte. De aceea este necesar să se acţioneze pentru creşterea gradului de conştientizare a oamenilor pentru menţinerea unui mediu de viaţă sănătos. Cei care au corelat cu mult pragmatism problemele de mediu şi implicaţiile lui asupra sănătăţii omului şi a celorlalte vieţuitoare, l-au definit ca „ansamblul unor elemente obiective şi subiective care constituie cadrul de viaţă al omului şi care-l pun în relaţie cu acestea”. Orice om trebuie să fie conştient că dreptul la un mediu sănătos incumbă din partea lui şi unele obligaţii legate de protecţia şi de apărarea acestui mediu.

Una dintre problemele grave cu care se confruntă societatea modernă este reprezentată de poluare, în multiplele ei forme de manifestare: poluarea atmosferei (fizică şi chimică), a solului, a apei şi a alimentelor, poluare fonică, poluarea demografică, și nu în ultimul rând, poluarea morală.

Factorii care influenţează starea de sănătate a unei populaţii sau doar a unora dintre membrii acesteia sunt diverşi. Cunoaşterea şi determinarea acestor factori de risc constituie, poate, cea mai valoroasă contribuţie pentru menţinerea şi promovarea sănătăţii. Începând din comuna primitivă şi până în zilele noastre, fiecare epocă istorică a avut sănătatea şi patologia ei. Patologia umană actuală este determinată într-o măsură tot mai mare de efectul acţiunii de mecanizare şi automatizare, de chimizarea industriei şi agriculturii, de poluarea aerului, apei şi a solului, de stresul psiho-social, de poluarea morală – toate denumite astăzi boli ale civilizaţiei.

Poluarea morală este una dintre problemele cele mai mari ale societății de azi. Termenul care defineşte acest gen de poluare demonstrează implicarea factorilor socio-economico-educativi în comportamentul individual, care, din păcate, prin extensie, se poate întâlni la un important număr de indivizi din comunităţile umane. Ceea ce trebuie să ne îngrijoreze mult azi sunt variatele modalităţi de poluare morală care au atins cote de neimaginat altădată. Cauzele acestui tip de poluare, despre care nu se vorbeşte decât de câţiva ani, sunt stresul cotidian, consumul de alcool şi de droguri, manifestarea exacerbată, inadecvată și nesănătoasă a sexualității, dezvoltarea către violenţă a comportamentului uman, lipsa de moralitate în societate, absența valorilor. Când vorbim de valori sau de absența acestora și efectul absenței, sunt multe lucruri de spus, dar o să sintetizez parafrazându-l pe Domnul Profesor Doctor Aurel Romilă, omul a cărui plecare dintre noi a adus o mare pierdere a lumii medicale, dar și a societății românești.

Poate părea că m-am îndepărtat puțin de întrebare, dar realmente cred că prevenția, în măsura în care se poate, este cea mai bună soluție. La nivel individual, când vorbim de prevenție, vorbim bineînțeles și despre adoptarea unui stil de viață sănătos, evitarea abuzului de alcool și a consumului de droguri, adoptarea unei alimentații echilibrate, asigurarea unui somn odihnitor, practicarea regulată a unui sport etc., toate acele lucruri pe care cu toții le știm, puțini le trăim ca stil de viață.

La nivel de organizație, prevenția poate, de asemenea, să aibă succes. Este doar o temă, așa cum îmi place mie să spun, de păsare și (re)cunoaștere a Omului de către om. Concret: condiții de viață și de muncă sigure, stimulatoare, satisfăcătoare și plăcute. Ce se întâmplă azi în foarte multe organizații? Comunicare deficitară, volum excesiv de muncă, o fișă a postului neclară, presiune generată de cerințe contradictorii, lipsă de implicare în luarea deciziilor, gestionarea defectuoasă a schimbărilor organizatorice, nesiguranța locului de muncă, lipsa de sprijin, hărțuirea psihologică și sexuală, violență, discriminare, stigmatizare etc.. Toate acestea au drept rezultat afectarea întregului sistem, nu doar a angajaților. Boala, inclusiv boala mintală, nu va produce efecte exclusiv în plan personal, consecințele se vor răsfrânge asupra tuturor activităților întreprinse de individ, indiferent dacă sunt din sfera privată sau din cea profesională.

Fie la nivel individual, fie la nivel de organizație, susțin și încurajez apelarea la serviciile specialiștilor. În situația în care boala mintală deja s-a instalat, obligatoriu și cât mai repede recurgem la serviciile medicale necesare, respectiv medic psihiatru și/sau psiholog după caz. O parte dintre bolile psihice sunt, din pacăte, nevindecabile, dar posibil de ținut sub control. Tratamentul este personalizat și implică deseori și consultul psihiatric (medicație) și terapie psihologică. Medicamentele specifice și/sau psihoterapia pot vindeca în anumite cazuri, iar în altele pot atenua simptomele bolii psihice respective. 

CE ESTE UTIL PENTRU ANGAJAȚII CARE AU STĂRI DEPRESIVE

Doar în urma unei evaluări de specialitate se poate decide ce este mai util persoanei afectate. Să nu uităm, totuși, că expunerea și menținerea factorilor stresori constituie unii dintre factorii favorizanți ai depresiei, aceasta fiind una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală din Europa. Potrivit EuroHealthNet, depresia  este cauza a peste 50% dintre concediile medicale pe termen lung, iar 3/4 dintre persoanele care suferă de depresie nu solicită sprijin.

Înțelegem că afectarea unei persoane afectează întregul sistem. Depresia își poate pune amprenta asupra întregii activități profesionale, de la interacțiunea cu ceilalți până la apariția și gestionarea conflictelor, imposibilitatea efectuării sarcinilor zilnice de serviciu, respectiv finalizării unor proiecte. Pentru  angajatori, așa cum știm, acestea se traduc în absenteism (costuri directe pentru plata concediilor, costuri indirecte prin productivitate redusă), respectiv prezenteism, (angajatul nu recurge la concediu medical, dar nici nu poate manifesta potențialul necesar îndeplinirii sarcinilor profesionale).

Promovarea sănătății mintale, adoptarea unor acțiuni de prevenție, îmbunătățirea calității vieții persoanelor care întâmpină afecțiuni din sfera mintală și, mai ales, suportul întregului sistem (profesional și personal), sunt doar câteva posibile direcții.

DURATA ȘI COSTURILE PROCESULUI DE PSIHOTERAPIE

Durata unui proces de psihoterapie depinde de foarte mulți factori. Așa cum vă spuneam, doar în urma unei evaluări de specialitate se poate decide ce este mai potrivit persoanei afectate. Forma și severitatea bolii, bolile asociate, structura de personalitate a individului, istoricul de viață, climatul vieții personale și profesionale, sunt indicatori esențiali în recomandările specialiștilor. Pe de altă parte, procesul de psihoterapie, nu este doar un proces de intervenție, este și un proces de creștere și dezvoltare. În acest caz, durata procesului este o alegere.

Concret, dacă vorbim de procesul de intervenție, acesta durează cât trebuie să dureze. De exemplu, în cazul depresiei vorbim de un proces de terapie de minim 6 luni pentru primul episod de boală și 1 – 2 ani pentru formele recurente de boală sau cu risc mare de recădere. Desigur, ameliorarea simptomatologiei apare mult mai repede, undeva la 3-4 săptămâni de la începerea procesului, respectiv tratamentului medicamentos unde este cazul.

Dacă privim procesul de terapie ca pe un proces de creștere și dezvoltare a individului… presupun că toată viața vrem să ne dezvoltăm, nu?

În ceea ce privește costurile, știu că sunt extrem de variate, un cost mediu fiind de 50-60 euro/ședință. Conform informațiilor mele, (culese special pentru această discuție), înțeleg că se practică costuri și de 30 euro / ședință, dar și de 250 euro / ședință. Indiferent de cum ne uităm la aceste costuri, (că sunt ok, că sunt prea mari sau prea mici), oare se obține maximul posibil din ceea ce se dorește de la acest proces? Într-un final, rezultatul procesului cântărește cel mai mult, iar de acest rezultat sunt responsabili, în egală măsură, și specialistul, (medic sau psiholog), dar și pacientul sau clientul.

Aș vrea să aduc în atenție un aspect extrem de prezent în societatea românească de azi, aspect care ține tot de poluarea morală și de care depinde rezultatul unui proces de intervenție. Prea mulți dintre noi nu avem conștiința actului. Medic, psiholog, coach, terapeut, nu devii prin participarea la un curs de o zi, două, trei, prin citirea câtorva cărți de specialitate sau prin obținerea unei diplome. Apoi, faptul că am trăit evenimente similare cu ale celorlalți nu mă transformă în medicul sau psihologul sau coach-ul celorlalți, ci, mai degrabă, după caz, clientul sau pacientul unui specialist. Și, poate mai mult decât orice, diploma obținută în urma unei școli, chiar și de lungă durată, nu ne transformă în Dumnezei.

Faptul că am trecut printr-o intervenție chirurgicală, mă face chirurg? Faptul că am trecut prin mai multe intervenții chirurgicale mă transformă într-un chirurg experimentat și profesionist? Sau, dacă eu sunt un mare chirurg, mă pot opera singură? Din păcate, aceasta este realitatea societății românești de azi și, poate de aici, lipsa de încredere în proces, în specialist, dar și costurile extrem de variate și nealiniate la profesie, la expertiză, la experiență.

Într-un final, avându-i în minte și în suflet pe cei doi coloși cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, Domnul Academician Constantin Bălăceanu-Stolnici și Domnul Profesor Doctor Romilă, aș vrea să vă las cu câteva întrebări care, de fapt, se reduc la o singură idee.

Cu tot ceea simțiți, gândiți și faceți azi:

Ați vrea să fiți copilul dumneavoastră? Dar părintele dumneavoastră? Dar partenerul dumneavoastră de viață? Dar soțul sau soția propriului dumneavoastră copil?

Ați vrea să fiți angajatul dumneavoastră? Dar angajatorul dumneavoastră?

Ați vrea să fiți medicul dumneavoastră? Dar psihologul dumneavoastră? Dar coachul, profesorul, avocatul etc. dumneavoastră?

Ați vrea să fiți președintele țării dumneavoastră?

Ați vrea să fiți aerul, solul, mediul… dumneavoastră?

---